
Ieri, 10 noiembrie 2025, a demarat a doua grupă de cursanți pentru programul de formare profesională continuă, de tip specializare, Manager Proiect. Timp de 240 de ore, din care 80 de ore teorie și 160 de ore de practică, 23 de angajați cu funcții de conducere, din Regiunea Nord-Est, se vor specializa în domeniul managementului de proiecte.
Cursul este organizat de Centrul de Dezvoltare Socială, prin intermediul proiectului CONVERS-Competențe noi și verzi prin educație rezilientă sustenabilă PEO/78/P9/4.7/318294.
Programul de formare profesională continuă este structurat pentru a se adapta diverselor nivele de experiență și este susținut de un expert în domeniu, doamna Alexandra Apetrăcheoae, formator cu peste 15 de ani experiență în domeniul managementului proiectelor și a evaluării și implementării proiectelor cu finanțare europeană
În cadrul cursului, angajații vor dobândi cunoștințe cu privire la principiile fundamentale ale managementului de proiect, rolul și responsabilitățile unui manager de proiect, metodologii și abordări în managementul de proiect, planificarea și definirea proiectului, stabilirea scopului și obiectivelor, definirea sarcinilor și alocarea resurselor, bugetarea și gestionarea costurilor, planificarea bugetului, monitorizarea și controlul costurilor, gestionarea riscurilor și a problemelor, identificarea și evaluarea riscurilor, conducerea echipei și managementul resurselor umane, dezvoltarea abilităților de leadership, comunicare eficientă și rezolvarea conflictelor, calitatea în poroiecte, planificarea și asigurarea calității, tehnici de comunicare cu stakeholderii, monitorizarea și controlul proiectului, gestionarea schimbărilor în proiect, încheierea și evaluarea proiectului, managementul de proiect și parteneriate în contextul organizational, managementul timpului, managementul comunicării, bune practici pentru o carieră în domeniu.
Cursul de Manager Proiect este recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Ministerul Educației și Cercetării, iar la final, în urma susținerii examenului de absolvire, cursanții vor primi certificate recunoscute la nivel national și international. De asemenea, pentru fiecare oră de curs li se acordă o subvenție în valoarea 5 lei pe oră.
Prin intermediul proiectului CONVERS, Centrul de Dezvoltare Socială T&CO formează, în următorii trei ani, peste 600 de angajați, din Regiunea Nord-Est. Proiectul este cofinanțat prin de Uniunea Europeană, prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027 și este implementat în perioada 1 septembrie 2024 – 31 august 2027.


