În România, patru direcții de studiu le oferă absolvenților perspectiva unui loc de muncă imediat, este de părere profesorul Mihai Maci, lector în cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene al Universității din Oradea, unde predă filosofie și discipline conexe. În rest, spune el, studenți buni, serioși pe toată perioada facultății, riscă să ajungă să lucreze în domenii îndepărtate de ceea ce au studiat.
Alegerea facultății poate face diferența dintre un tânăr care își găsește rapid un loc de muncă și unul care, deși a învățat serios ani la rând, ajunge să lucreze într-un domeniu fără legătură cu studiile sale, susține profesorul Mihai Maci. El vorbește despre cele patru direcții universitare pe care le consideră conectate la piața muncii, despre studenții care abandonează facultatea și despre un sistem educațional care, în opinia sa, nu mai reușește să le ofere tinerilor un drum clar spre viața profesională.
Care considerați că sunt domeniile de studiu care asigură intrarea ușoară pe piața muncii după absolvire?
Mihai Maci: În prezent, în România mai există doar patru filiere universitare funcționale. Pe ultimul loc al celor patru sunt IT-urile, toate IT-urile. Toți au nevoie de astfel de specialiști. Sunt cum erau pe vremuri electricienii. Ai nevoie de IT-ist să-ți facă telefonul, calculatorul; au nevoie firmele, au nevoie instituțiile. Apoi e medicina. Inclusiv pentru cei care vor să meargă în străinătate. După șase ani terminați în România, mulți pleacă în țări ca Germania, unde sunt angajați pe salarii mari. Pe locul al doilea este dreptul, pentru Institutul Național al Magistraturii. Și pe locul întâi, în pole position, sunt instituțiile militarizate: SRI, Poliție, Jandarmerie, Vamă, Academia Forțelor Terestre etc.
Astea sunt cele patru facultăți în care omul știe că atunci când termină, e angajat fără prea mari probleme. Patru facultăți care produc pentru piața muncii. În afara acestor patru, restul nu știu ce sunt. Nu e prea clar ce producem noi, de fapt.
Acesta este un mecanism darwinist feroce, pentru că cine absolvă o asemenea facultate se angajează imediat. Indiferent dacă te angajezi ca medic sau ca IT-ist în privat ori la stat, ca judecător sau ca polițist, tu știi un lucru sigur: că salariul tău e mare de la început și că e doar crescător.
Ce se întâmplă însă cu absolvenții din afara acestor patru domenii?
Mihai Maci: Aici este adevărata dramă. Nu mă refer la studenții superficiali sau șmecherași care dau o lucrare scrisă cu Claude, ci la tinerii excepționali și serioși, care își fac treaba temeinic. Pentru că sunt realmente studenți foarte buni, studenți care își fac serios treaba și pe care n-avem unde-i angaja, n-avem ce face cu ei deloc. Și care ajung la Glovo, care ajung la call-center și care, după doi ani, au uitat și că au făcut facultatea. Asta e problema adevărată.
Am fost la București, la o conferință a prietenilor istorici, și am vorbit cu niște tineri absolvenți de facultate de istorie la București. Unul dintre ei, în ultimii trei ani, a dat concurs de titularizare de trei ori. Dai concurs de titularizare și ajungi să te angajezi ca suplinitor. În trei ani de zile, pe București, nu s-a scos niciun post de profesor de istorie la concurs. Și vorbesc de București! Problema reală este că, dacă mâine s-ar închide toate facultățile și ar rămâne numai astea patru de care v-am spus eu, țara ar merge înainte sau poate ar merge turbo înainte. Deși, vă atrag atenția: IT-iști, doctori, polițiști și judecători, asta e cam schema unei societăți totalitare.
Cum sunt tinerii pe care îi întâlniți în primul an de facultate, după 12 ani de școală?
Mihai Maci: Mulți vin neștiind ce fac în facultate cu adevărat. Vin la facultate împinși de familie sau de mediul social, studiile fiind privite ca o modalitate de a-și prelungi copilăria și viața fără obligații sau confruntări directe cu realitatea. Vin în facultate, dar nu prea știu exact de ce au venit. Imediat descoperă că învățatul e greu, că, spre deosebire de liceu, unde scriai după dictare, aici trebuie să citești, să-ți faci o fișă. Și foarte mulți pleacă. În principiu, cam o treime dintre ei pleacă până la sfârșitul anului întâi. Sunt simpatici, sunt drăguți, dar extrem de instabili. La început nu vorbesc nimic, nu spun nimic. Trebuie întâi să le câștig încrederea ca să putem vorbi unii cu alții. După ce dobândim un pic de încredere și vorbim, îmi povestesc că în liceu nu se fac o groază de ore, că materiile sunt abnorme, că programa e cea de pe vremea când eram eu elev, cu 37 de ani în urmă.
Când ați început să observați această atitudine?
În 2005. Eu atunci am avut un șoc. Întotdeauna am ținut să fac cursuri cu anul întâi, ca să-mi dau seama de unde pornesc și ca, în următorii ani, să pot construi ceva cu ei. În 2005 am ținut un curs cu anul întâi. M-am uitat la ei, ei se uitau la mine perplex. Același curs îl ținusem în anul precedent, în 2004, cu altă generație, și n-am avut problema asta. A trebuit să treacă un timp, să discut cu soția mea, cu alți colegi, ca să-mi dau seama că cei care intraseră în 2005 erau cei care luaseră în piept toate reformele educației din ’97. Aia era consecința directă a reformelor educației. Și de atunci lucrurile s-au deteriorat din ce în ce mai mult.
De ce credeți că nu reușim să privim aceste probleme pe termen lung?
Mihai Maci: Pentru că avem o condiție de oameni săraci la nivel de orizont intelectual, așa cum spunea Oscar Wilde: săracul se gândește doar cu ce își umple stomacul în seara asta, în timp ce bogatul se poate gândi și la ziua de mâine. Noi ne gândim doar cine va fi prim-ministru și cum ne plătim datoria, fără să avem niciun plan pentru viitor.
Pe termen scurt, nu văd nicio rezolvare. Sistemul educațional este ca un cadavru ținut prin perfuzii, unde totul a devenit un trucaj de raportări formale. Singura soluție reală ar fi descompunerea acestui sistem actual, astfel încât să poată apărea un învățământ profesional ancorat în realitate și un învățământ teoretic conectat la oportunități autentice. În prezent însă, totul este blocat de o „șleahtă” enormă de zeci de mii de funcționari – directori, rectori, oameni din minister și agenții – care fagocitează școlile. Este o structură piramidală feudală: 10% de la vârf câștigă sume uriașe, în timp ce 90% din bază trăiește în precaritate. Iar la nivel politic lipsește total o direcție sau o viziune de reformă asumată.
